Societate
Familia ne-a obosit?
In loc de Prolog
Anul 2009 este declarat in Transnistria Anul Familiei. Si-au dat seama la timp. Barcile familiale se duc la fund una dupa alta. La 100 de casatorii se inregistreaza circa 60 de divorturi, la 100 de nou-nascuti – tot atatea avorturi. Mortalitatea intrece natalitatea. Micsorarea cu repeziciune a populatiei transnistrene e o problema foarte dureroasa.
Nici in Moldova situatia nu estemai buna. Despre acest lucru a inceput sa se vorbeasca la sfarsitul anilor 90. Iar in ultimul studiu intitulat “Cartea verde a populatiei Republicii Moldova”, aparut sub egida Comisiei Nationale pentru Populatie si Dezvoltare, se afirma ca familia ca o celula a societatii este deformata. Familiile necomplete si copiii, nascuti in afara casatoriei, ocupa un loc de frunte.
Ce se intampla cu noi? Avem noi sau nu avem nevoie de familie? Poate am oboist de ea? Sau goana dupa o viata mai buna ne-a ametit atat de tare, incat “din mers” am pierdut toate valorile?
Vom incerca sa gasim raspuns intr-o serie de materiale la aceasta tema.
Pentru inceput, sa iesim pe strazile Benderului si a Chisinaului si sa intrebam oamenii: “Ce inseamna familia pentru dumneavoastra?”
N-am dori sa plecam in alta tara
Cristina Cazacu, mireasa, 24 ani, Chisinau:
Cred ca va fi o familie norocoasa. Vom duce cu totii o viata fericita. Vom fi un cuplu fericit. Vom avea copii. Ne dorim sa avem un serviciu si un viitor pentru familia noastra bine asigurat. Vrem sa ramanem in tara, sa nu fim nevoiti sa plecam peste hotare. Vrem sa continuam traditiile din familia noastra, traditiile moldovenesti, frumoase, sa le pastram.
Urgent am nevoie de un acoperis
Irina Mihaliciuc, vanzatoare din Bender, 23 de ani:
Ma invidiau toate prietenele cand noi cu Dima ne-am casatorit. Parca a fost mai ieri, iar eu deacum duc dorul acelei vieti fara de griji. Nicidecum ne se rezolva problema apartamentului! Eu sunt din Bender, iar Dima din Tiraspol. Lucram fiecare in orasul sau. Unde sa locuim? Am incercat, pe rand, ba la parintii mei, ba la parintii lui. Era cam stramt, evident… In acelasi timp, foarte repede ne-am dat seama ca intelegem cu totul diferit coexistenta pe un teritoriu foarte limitat.
Acum locuim la Bender cu chirie – preturile sunt mai mici aici. Pretul e ca peste tot 100 $ lunar plus plata pentru serviciile comunale. Tot salariul nostru (in jur de 150 $) se duce pentru a plati ”acoperisul”. Dar mai trebuie bani pentru mancare, imbracaminte. Am vrea sa punem si ceva deoparte pentru propria casa, dar nu mai avem de unde lua inca 150 de “verzisori”. Pentru a cumpara un acoperis deasupra capului e nevoie de cel putin 40 mii de dolari. Deaceea nici macar nu ne gandim inca la copil. Noi insine abia ne ducem zilele. Cel mai important, ca nu gasim un lucru suplimentar pentru a mai castiga niste bani. Ne-am gandit, ne-am tot gandit si am decis: Dima va trebuie sa plece. Stiu ca pentru ca pentru (gasterbaiteri) “oaspeti nepoftiti” au sosoit timpuri grele. Ei, bine, nu in Italia, chiar nici in Rusia, multi isi gasesc de lucru si in regiunea Odesa. Dar ce-i de facut? Sa ajungem la batrani si sa nu avem copii…
Liniste si caldura
Andrei Sochircă, actor, 49 ani, Chisnau:
Familia este locul, căminul în care poți să te retragi, să te reculegi, în care găsești o căldură din partea membrilor familiei, fie din partea părinților sau dacă ai propria familie, din partea soției, a copiilor. Familia este un refugiu din cotidian, deoarece în viața de toate zilele noi alergăm mereu de colo-acolo, ne zbuciumăm, rătăcim uneori, iar familia este o insuliță în care putem găsi pacea sufletească, o relaxare.
Cat costa … un copil
Ecaterina Sergheeceva, 45 de ani, casnica din Bender:
Ce fel de familie e aceasta fara copii? Imi amintesc cum, in ajunul nuntii, visam sa avem trei copii. Dar chiar si nasterea unui singur copil gaureste indeajunc begetul familiei. Inca pana la nastere el necesita investitii solide. Aflandu-se in burta mamei, el trebuie hranit: felul cum se alimenteaza mama, se reflecta asupra fatului. Nu intamplator medicii bat alarma: din acesat cauza mai mult de o jumatate din prunci vin pe lume cu o greutate foarte mica. Femeile nu au grija de urmasi? Dupa mine, marea majoritate nu-si poate permite sa procure alimente calitative din cauza preturilor. Iar “vitaminutele”, pe care medicii le prescriu cu atata dragoste, te “pisca” serios de buzunar : cel mai simplu complex cu traditionalele A, B si C costa nu mai putin de 50 ruble (transnistrene n.a.). Dar aceasta e doar un amanunt. Mergem mai departe. Viitoarei mame I se inmaneaza o lista de tot ce trebuie sa ia cu sine la maternitate. O geanta intreaga de leacuri si alte lucruri de prima necesitate, inclusiv pentru copil. Toata trusa “trage”pana la 80 $. La fel si zestrea coplilului. O pereche de pantalonasi pentru bebelusi costa nu mai putin de 20 ruble (transnistrene n.a.). Dar cati de acestia trebuiesc?! Intrebati orice mamica cu “vechime”. Si acesta e doar incepututl. Iata de ce tinerii casatoriti, de regula, ne se grabesc sa aduca pe lume sic el de al doilea copil. Iar multi barbate, nefiind in stare sa duca pe umeri gruel financiar, pur si simplu dispar pentru totdeauna: pleaca la castiguri si nu mai revin.
Ochiul societatii
Andrei Tamazlacaru, etnomuzicolog, 69 de ani, Chisinau:
Familia este ochiul societatii. Ea se deschide spre societate si formeaza moralul, eticul membrilor familiei si dacă mai multe familii formează o comunitate, atunci si societatea are de castigat si este egala cu moralul si eticul familiei. Eu am crezut ca nu sunt bun de familie. Chiar am zis: Cine o sa traiasca cu mine, daca eu tot timpul is ocupat?! Cu ce? Cu probleme de creație! M-am casatorit, nu mai tin minte ce varsta aveam, dar pana la 30 de ani, cand eram la catedra, pedagog. Inainte de a mă căsători, mi-am zis: Ei, cine o sa traiasca cu mine, daca eu tot timpul sunt cu notele in cap? Dar, sa stiti, oricat de ocupat ai fi si oricat de pasionat ai fi, oricum, de partea cealalta se gaseste o alta persoana, de alt gen, care poate priveste altfel lucrurile. Ceea ce ma pasioneaza pe mine mai mult, nu preocupa jumatatea mea, fiindca ea lucreaza in alt domeniu. Astfel, apare armonia. Eu i-am spus sotiei mele de la bun inceput ca n-o sa-i aduc bani multi. Primeam 105 ruble. Ea era studenta la anul III. In primii ani, chiar ne-a fost greu. Am intemeiat familia prin greutati si am dus-o mai departe tot prin greutati. Depinde, cum privesti lucrurile: Ai vrut bogatii sau n-ai vrut bogatii. Eu de firea mea sunt mai echilibrat, sotia mea este mai pragmatica, se deosebeste de mine. Ea tuna si fulgera, este foarte dura. Cand trec prin momente de slabiciune, ma gandesc: Inseamna ca Dumnezeu mi-a dat-o asa! Ceea ce nu-mi ajunge mie, are ea din plin. Mai deunazi am auzit-o: Gata! Eu ma schimb! Schimb unele criterii de comportament, de a convietui etc. Cine stie ce-a avut ea in vedere, dar n-am prea observat schimbari. Eu de multe ori am suferit in viata de familie, fiindca, spre deosebire de sotia mea, am avut o alta educatie. Ea a crescut in camin. Si eu am trait prin caminele Moldovei. Cand am plecat la armata, nici n-am simtit diferenta. Insa ea de mica a venit la oras, a locuit la internatul actualului liceu „Ciprian Porumbescu”, apoi la camin si, sa vezi, imi zicea mie „taran”. Ea tot din tarani se tragea, din Straseni, Lidia Iliescu, dar a indraznit sa ma numeasca taran. Sunt momente diferite in familie cand poti sa obtii o discutie pasnica, dar sunt si momente dificile, conceptuale, fiindca eu vad lumea intr-un fel, sotia altfel. Unde aplic eu intonatia, motivul, ea explodeaza. Si azi dimineata am avut probleme. In microbuz. Au intrat doi barosani: ea si el. Se aseaza pe ultimul scaun al microbuzului, iar noi sedeam pe al doilea scaun de la ei. Doamna imi da 10 lei si eu m-am ridicat ca sa-i cumpar bilet, in loc sa transmit acesti 10 lei. Sotia imi spune: Nu fa asta! Trebuie sa te respecti. De ce sa te duci sa le platesti transportul? Dar mie imi place sa fac bine, m-am jurat sa fac bine. Pentru mine este ceva sacru. Dar a face bine inseamna si a irosiri sănătate, anumite sacrificii. Familia noastră a prosperat prin copii. E o familie implinită. Avem doi copii buni. Diferenta intre ei este de 10 ani. Primul baiat ne reprosa: Cum adica?! Toti copiii au frati si surori, iar eu n-am pe nimeni? Am reactionat prompt si „am pus la cale” al doilea copil. Inca un baiat. Daca se nasc copiii din dragoste?! Eu am fost putin „atacat” de aceasta dragoste. Eram cel mai mare la mama si la tata si pe ceilalti sase, unul a decedat, frati si surori care-au venit dupa mine, eu i-am crescut. Si cand mama a nascut ultimul copil, o fetita, Tamara, actualmente e viorista in orchestra Teatrului de opera, i-am spus mamei: Mama, daca m-ai nasti inca unul, eu fug de-acasa. Da, a recunoscut ea, Andrusa, tare te-ai chinuit. Toata povara a cazut pe umerii mei. Eu trebuia sa-i infas, sa-i spal, sa le fac baie, sa-i hrănesc etc., iar cand cresteau mai marisori, trebuia sa le fac carucioare, alte jucarii, ii duceam la mama la lucru, la lotul cu tutun. Ei i-am crescut pe fratii si surorile mele, caci mama mergea la deal, nu era acasa de dimineata pana seara. Mama in colhoz era eroina, pentru ca avea multi copii, iar eu trebuia sa le port de grija de la nastere pana se faceau marisori. Toate luate impreuna au influentat asupra mea, asupra caracterului meu. Am devenit mai tacut. Eram primul, nu aveam cu cine comunica. Dupa razboi, in mahalaua noastra, nu erau baieti de varsta mea cu care sa discut, sa ma formez si asta a lasat amprente asupra caracterului meu. O sa ma intrebati, unde era tatal? Tata ca prin minune s-a salvat. A fost luat prizonier in Focsani si dus in Celeabinsk unde a lucrat la minele de carbuni si uzinele metalurgice de acolo. Si-a salvat viata numai ca stia sa faca mancare. S-a intors dupa razboi, un frate a murit in timpul teribilei foamete din 1946, iar eu am supravietuit, fiindca mi-am mancat sireturile de la opinci. Le puneam pe plita si le prajeam un pic. Mancam faina din ciocleji, te umflai de la turtele estea. Mai faceau turte din loboda. Mama a plecat o data in Polonia ca sa lucreze si eu am stat cu bunica cateva luni, o bunica batrana de tot. Asa am scapat cu viata. Ce-ar trebui sa preia familia moderna de la familia traditionala? Rostul familiei este prea important. Cand e vorba de un popor ca etnie, familia, dar mai ales femeia este importanta in familie, ea este pastratoarea codului genetic, ea rezolva foarte multe probleme in continuitatea neamului, ea este aceea care pastreaza cultura traditionala si creeaza permanent ceva care apoi este reluat, transmis in cultura comunitatii sau a etnosului. Ce poate transmite o femeie care este ocupata, asa cum era ocupata mama mea? Sa stiti insa, oricat de ocupata ar fi o femeie, ea gaseste timp pentru a crea. Dupa parerea mea, femeile nu ar trebui sa lucreze atat de mult, ca sa poata avea grija de familie. Si inca ceva este foarte important pentru familie: acea scoala extraordinara pe care am avut-o si care s-a distrus. E vorba de bunici, adica de scoala etnopedagogica pe care am cam pierdut-o. Daca sta un bunic cu copilul, asta-i suficient pana la varsta de 5 - 6 ani. Gradinit, dupa mine, a e o cazarma de torturare, de nivelare a personalitatii copilului. Ei nu mai au posibilitate, mai tarziu, trecand prin scolile noastre, sa-si păstreze personalitatea. Adica, ceea ce i-a dat natura fiecarui copil.
Trebuie doar sa lucrezi
Tatiana Zalevscaia, contabil din Chisinau, 58 de ani:
Dupa mine, omul traieste pentru a-si continua neamul, a educa oameni normali, daca Domnul ti-a dat o asemenea fericire ca sa aduci pe lume copii, a ajunge sa-ti vezi nepotii, oricat de banal ar suna ceea ce spun. Pentru asata oamneii traiesc si muncesc. Doar in primele luni dragostea infrumuseteaza cotidianul. In rest, pentru a avea o familie trebuie sa muncesti. Elementar. Si fizic, in acelasi timp, iar cu varsta tot mai mult si mai mult. Voi adduce un exemplu arhicunoscut: femeiea trebuie sa creeze in casa confort, ca cei din families a se grabeasca seara sa vina acasa – intr-o casa curate, frumos amenajata, sa fie atrasi de aroma bugatelor pregatite si, principalul, sa-si impartaseasca unul altuia succesele sau, ma rog, nereusitele. Cand noi eram tineri, ne straduiam sa invitam acasa prieteni. Eu preparam o torta, poate ca ne era chiar atat de reusita, dar glumele, cantecele, veselia infrumusetau greselile mele. Ma bucuram nespus: la “luminta” noastra vroia sa vina oameni. Dar acum tineretul nu vrea sa faca nimic pentru familie. Pentru ei e mai simplu sa sada o seara intreaga intr-o pizzeria. De ce? Am impresia ca ceva foarte valoros dispare. In sate inca nu se observa acest lucru, dar in oras devine vizibil. Da, fiecare generatie isi are convingerile sale, dar sunt conceptii care ar trebui sa ne uneasca: pentru familie trebuie sa lupti. Atunci ea nu se va destrama. Cand eu voi sta pe patul de moarte, as vrea ca oamenii sa remarce: “Iata, aici, alaturi, se afla fiul acestei femei, iar acolo este nepotul ei”.
E puternica prin dragoste,
Tatiana Colesnicenco, gastarbaiter din Bender, 31 de ani:
Ce inseamna familia? Raspuns la aceasta intrebare il pot da prin istororia bunicii mele. Ea s-a nascut intr-un sat ucrainean. Dupa razboi, era foamete. Sotul revenise de pe front. Aveau trei copii. Ce mai, o duceau greu de tot. Intr- buna zi, bunica s-a dus la oras dupa cumparaturi. Introcandu-ce, era cat pe ce sa intarzie la tren. A sarit pe treapta vagonului, dar cosul prea greu pe care-l ducea, a tras-o inapoi. Sarmanica de ea, s-a prabusit pe sine si rotile grele al vagonului i-ai retezat ambele palme. Deacum la spital ea i-a spus barbatului:
- Femeia fara maini in sat devine o povara. Eu iti dau drumul. Gaseste-ti alta femeie, care sa aiba grija de tine si de copiii nostri.
Bunelul i-a tras o ocara buna si mai mult la acesta discutie nu s-a revenit. Dupa multi ani, copiii care-au crescut mari, au venit la o sarbatoare de familie. Alegand vechile fotografii, mama mea a compatimit-o pe bunica, amintindu-si de acea zi tragic.
- Iar pentru mine acea zi a fost fericita, a contrazis-o bunica. Anume atunci mi-am dat seama cat de puternica era dragostea tatatalui vostru.
Cu regret, istoria dragistei mele a fost diferita de cea a parintilor. M-am daspartit de sot. Dupa parerea mea, el nu era in stare sa iubeasca cu adevarat… Acum eu muncesc la Moscova: oare acolo nu ai de unde allege. Pentru mine insa majoritatea barbatilor pe care-i intalnesc sunt pur si simplu niste laudarosi. Poate, inaintez fata de ei cerinti prea mari? Dar am fost educata avand in fata mea un exemplu…
In loc de Epilog
Asa dar, celula societatii, in primul rand, inseamna dragoste, copii si un acoperis propriu de-asupra capului. Desigur, fiecare familie isi are clasamentul sau in ce priveste aceste valori.
Da, respondentii nostril sunt foarte diferiti. Dar toti cad de acord intr-o privinta. Ca si eroina unui film cunoscut, ei afirma: “Familia, ca si patria, trebuie s-o ai”. Ce se intampla in prezent cu familia noastra, ne vom stradui sa intelegem in materialele care vor urma.
Realizat in cadrul proiectului „Poduri peste Nistru: actiuni comune ale mass-media in vederea solutionarii conflictului transnistrean”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sustinerea financiara a DFID. Opiniile exprimate apartin autorilor si nu reflecta in mod necesar pozitia donatorilor sau a CJI.
Natalia Barbier, Larisa Ungureanu
Nr. 7- 12 2009