|
1883 Onisifor Ghibu s-a născut
la 31 mai în Săliştea Sibiului (în Transilvania,
pe atunci Imperiul Austro-Ungar), ca al optulea copil al unor ţărani,
care vara practicau agricultura şi iarna cojocăritul.
Tradiţiile de libertate naţională, puternice în
satul său natal, au exercitat o influenţă decisivă
asupra formaţiei sale de militant pentru unirea culturală
şi politică a tuturor românilor, pentru păstrarea
independenţei naţionale şi pentru educarea întregii
naţiuni în spirit patriotic. După absolvirea şcolii
primare din satul său, în 1893 urmează din nou clasa
a IV-a, la liceul româno-catolic din Sibiu, pentru a învăţa
limba maghiară şi a-şi continua astfel studiile.
1894-1900 Primele şase clase
la liceul maghiar din Sibiu.
1900-1902 Trece la gimnaziul românesc
din Braşov, unde se dedică cu pasiune studiului limbii şi
literaturii române şi unde îşi ia bacalaureatul,
cu o lucrare despre Mihai Eminescu.
1902-1905 La dorinţa părinţilor
săi de a se face preot în sat, urmează şi absolveşte
Seminarul teologic-pedagocic din Sibiu, singura instituţie de învăţământ
superior pe care o aveau pe acea vreme românii din Transilvania.
Din 1903 îşi începe activitatea publicistică la
"Telegraful Român", care apărea la Sibiu. În 1905 îi
apare prima lucrare în volum "Limba noilor cărţi bisericeşti".
1905-1906 Conştient de greutăţile
cărora avea să le facă faţă poporul român
din Transilvania, tot mai ameninţat cu deznaţionalizarea,
se hotărăşte să-şi completeze studiile la Bucureşti,
în ţara liberă, unde, cu o bursă a Universităţii,
urmează cursuri de istorie şi de filozofie.
1906-1907 Încercând să
obţină de la Mitropolia din Sibiu o bursă de studiu pentru
Germania, oficialitatea ungară îl obligă să urmeze
mai întâi cursuri la Univeritatea din Budapesta, unde devine
student în filologie şi filozofie. Aici este angajat, chiar
de la apariţie, ca redactor al cotidianului "Lupta". La acest ziar
de luptă politică şi culturală a publicat peste
200 articole şi şi-a făcut adevărata ucenicie de
publicist de probleme cultural-politice. Una din rubricile permanente
a fost "De la români de pretutindeni", în care au apărut
şi numeroase ştiri de la românii din Basarabia.
1910-1914 Publică cărţi
în legătură cu şcoala şi cu Biserica românească.
Dezvoltă în acelaşi timp şi consolidează relaţiile
de colaborare ştiinţifică, pedagogică şi culturală
cu organizaţii periodice din Bucovina (aflată pe atunci sub
stăpânire austriacă) şi din ţara liberă.
1914-1916 La începutul lui 1915
îşi începe activitatea cultural-politică la Bucureşti,
unde fondează, împreună cu prietenii C. Bucşan
şi Gh. Popp, revista săptămânală politică
şi culturală "Tribuna", în care desfăşoară
o intensă activitate de propagandă în vederea intrării
României în război alături de Antanta, pentru
eliberarea Transilvaniei. În 1916 este condamnat la moarte de către
Tribunalul militar din Cluj, pentru "trădare".
1916-1918 Mersul defavorabil al războiului
îl obligă să se refugieze în Moldova, de unde
va trece în Basarabia, unde desfăşoară, în
spiritul înaltelor idealuri ale revoluţiei ruse, o vastă
activitate în direcţia redeşteptării conştiinţei
naţionale a românilor basarabeni şi a obţinerii
autonomiei lor culturale şi apoi politice. În 1917 a fost principalul
catalizator al acţiunilor care au dus la naţionalizarea învăţământului
şi introducerea alfabetului latin în şcoală şi
administraţie. În acelaşi an, a scos la Chişinău
revista "şcoala Moldovenească", singura publicaţie pedagogogică
ce a apărut în anii de război pe întreg teritoriul
locuit de români. La 1 octombrie 1917 a scos, la Chişinău,
foaia politică "Ardealul", transformată la 24 ianuarie 1918
în cotidian, sub numele "România Nouă", al cărui
subtitlu era: "Organ de propagandă pentru unirea politică
a tuturor românilor". Până în 1945 a publicat
circa 100 de lucrări în volum sau broşură şi
1500 articole şi studii într-un număr de periodice,
pe teme de politică şcolară, bisericească, minoritară,
pedagogie, educaţie şi istorie naţională. Printre
acestea şi lucrări privitoare la Basasrabia, printre care:
"Cum s-a făcut Unirea Basarabiei" (Sibiu, 1925), "De la Basarabia
rusească la Basarabia românească" (Vălenii de Munte,
1926), "Cu gândul la Basarabia" (Cluj, 1928).
1945-1972 Cu toate condiţiile
extrem de grele în care a fost obligat să trăiască,
după ce la 1945 a fost "epurat" din Universitate, acuzat de naţionalism
şovin, el a continuat, după eliberarea din lagărul de
deţinuţi politici din Caracal, din 1945, să lucreze,
lăsând o bogată şi încă numai foarte
puţin cunoscută arhivă, care aşteaptă să
fie cercetată şi valorificată de specialişti, inclusiv
din republica Moldova. În perioada decembrie 1956 - ianuarie 1958 a
fost din nou privat de libertate şi condamnat la Tribunalul Militar
Sibiu pentru un memoriu trimis, la 30 octombrie 1956, conducătorilor
sovietici N. Bulganin şi N. Hruşciov, prin care a cerut repararea
"crimei" pe care a comis-o Stalin în iunie 1940, prin ocuparea
Basarabiei, a Nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa,
precum şi retragerea din România a trupelor sovietice.
1972 La 31 octombrie a încetat
din viaţă, la Sibiu, unde este şi înmormântat.
|
