Stralucite si mult marete figuri sunt ale acestor doi eroi
in cadrul istoric al Daciei vechi si al Noii Dacii! Inchipuirea se pierde in zbor, cind cearca a se urca pina la inaltimea lor, si insa numele unuia dintre acesti barbati legendari este in toate
gurile, pe cind celalalt este acoperit cu valul uitarii.Fanatismul patriotic si ignoranta atribuie lui Stefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de
piatra darimat, o movila de pamint, ridicata in mijlocul unui ses intins, o ruina de cetate, biserici, schituri etc... tot, zice rom^nul, este facut de Stefan Voda.
Dar istoria este mai
nepartinitoare; ea ne arata imaginea maiestoasa a lui Decebal, stringind cu o mina rana deschisa in pieptul sau si cu cealalta chemind popoarele in contra poporului-rege.
Stefan e un luceafar
luminos; Decebal este un soare intunecit; insa umbra lui Decebal se intinde mai departe decit lumina lui Stefan.
Stefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se inalta in zarea trecului
ca o zeitate nevazuta si neinteleasa.
Si unul si altul au avut acelasi tel, aceeasi idee sublima: neatirnarea patriei lor! Amindoi sunt eroi, insa Stefan un erou mai local, un erou moldovan,
cind Decebal este eroul lumii!
In valmasagul seculelor trecute nu e rar de a vedea unele staturi mici sustinindu-se si marindu-se chiar prin ajutorul politicii. Astfel Stefan, amenintat din
toate partile de hoardele salbatice ale tatarilor si de nenumaratele fiare asiatice ce navalisera in Europa la glasul lui Mahomed II si al lui Baiazid, poreclit Fulger; atacat fara ragaz de lesi
si de unguri, sub pretext de oarecari drepturi fictive, Stefan, zic, se opuse dusmanilor, cind cu puterea, cind cu dibacia unei ingenioase diplomatii. El se uni cu lesii, ca sa bata pe unguri, cu
ungurii, ca sa alunge pre lesi, si cu amindoua aceste neamuri, ca sa reziste turcilor.
Intelept, viteaz, neadormit, el izbuti a face dintr-o tara de pastori o tara de razboinici spaimintatori,
si, cu singurele lui mijloace, el fulgera pre Baiazid Fulgerul, combatu cu succes pe Matias Corvinul, zmulgindu-i o parte din Ardeal, matura lesii de pe pamintul rom^nesc, luind Podolia si
Pocutia si puse stapinire pe sesurile goale ale Bugeacului si chiar pe o parte din cimpiile Valahiei (Tarii Rom^nesti).
In mijlocul tacerii de moarte, in care lumea era cufundata pe timpul lui
August, se vede ridicindu-se de odata in fata imperiului roman un om nou si un popor nou, pre care vechii cetateni ai Romei ii numeau barbari.
Insa seful barbar se numeste Decebal. El are o
inima ce ar putea cuprinde lumea intreaga, el se sprijina cu mindrie pe arcul libertatii. Popoarele stau in mirare cu ochii tintiti asupra acestui barbar, care se masura cu imparatul, gasindu-se
deopotriva cu dinsul, si care umileste Roma, silind-o sa-i plateasca tribut. Domitian Dacicul, Particul etc seaca comorile sale ca sa cumpere pacea de la Decebal, insa Decebal zgiltiie puternic
colosul roman, fara a-l putea rasturna; el combate cu neincetare influinta romana, marirea romana, dominarea romana si, in fine, cade glorios sub bratul divului Traian.
Moartea lui este ultimul
sacrificiu, ce-l face poporului sau: el se ucide pe riunele patriei sale!
Decebal e ca stelele acelea calatoare, ce se zaresc pe cer, fara a se sti de unde vin si unde se duc. Necunoscuti pe
lume, el si poporul sau, pina-n momentul, cind incep lupta cu Roma, ei dispar in curind si de abia numele lor ramine inscris in unele pagini de ale lui Tacit.
Stefan si Decebal au fost oameni
de aceia, care nu au nici stramosi, nici mosteni.
Decebal mort, Dacia cade, fecioara inca, in trista conditie de provinta departata. Stefan coborit in mormint, Moldova, pre care el o ridicase
la culme, se intuneca incet-incet, pierde rangul sau, drepturile sale, hotarele sale cele vechi si nu mai conserva decit numele sau si suvenirile domnului Stefan.
Remarcabila asemanare de
destinuri ale tarii la doua epoce atit de departate, dupa moartea acestor doi oameni.
Stefan si Decebal au lasat testamenturi patriotice. Testamentul lui Decebal a fost moartea lui... Stefan,
prevazind moartea ce ameninta patria sa, a dictat cu limba de moarte povatuiri izvorite din durerea inimii si din luciditatea cugetarii celei mai inalte.
Dupa unsprezece secule, Stefan a
ridicat spada singeroasa, care cazuse din mina lui Decebal. Cine oare va fi chemat a ridica spada purtata cu atita glorie de Stefan cel Mare?
Si cind?..
