U. Valureanu, Bucuresti, Romania
Beduini de origine... valaha?

In urma cu mai mult de un an, la Tel Aviv, un cunoscut mi-a istorisit o intimplare careia, atunci, mi-a venit greu sa-i dau crezare. Interlocutorul meu lucrase un timp in Peninsula Sinai, la Ras Abu Rhodeis. Intr-o zi se afla acolo impreuna cu un coleg. Vorbeau romaneste. Deodata, zari alaturi de ei un beduin - lucrator pe un santier din apropiere - care ii asculta cu interes si care, surprins, le-a explicat, prin translator, ca a inteles, pare-se, unele din cuvintele rostite de ei. Prins de alte preocupari, interlocutorul meu nu a mai avut prilejul sa stea de vorba cu neobisnuitul beduin, sa afle in ce masura cunoaste - si de unde - rostirea romaneasca. Un singur lucru mai stia: ca satul beduinului se afla la citiva kilometri de Abu Rhodeis.

Dupa catva timp, am avut prilejul sa rasfoiesc un numar mai vechi al saptamanalulul englez "Observer". In pagina rezervata turismului, mi-a atras atentia un reportaj despre Manastirea Sf. Katerina, din sudul Peninsulel Sinai. Redind istoricul asezarii, ridicata in secolul VI din porunca Imparatului Justinian (527-565), ziaristul britanic Eric Newby - care vizitase manastirea - furnizeaza cateva informatii uimitoare. El povesteste ca Imparatul bizantin a daruit manastirii un grup de robi din care o parte au fost Wallachian Christians ("valahi crestini"). 0 ipoteza tulburatoare : era oare beduinul din Abu Rhodeis un urmas al robilor valahi? Nu cumva, de-a lungul generatiilor, in desertul Sinai s-au transmis si s- au raspindit cuvinte ale vorbirii de acum 14 secole?

Avind, in sfirsit, primele elemente concrete, am incercat sa gasesc alte informatii. Raspunsul unui lingvist (Al. Graur - n.a. 1999) a fost negativ : nu se stie absolut nimic despre faptul ca in Peninsula Sinai ar putea exista beduini care sa cunoasca limba romana. Am fost primit cu solicitudine la biblioteca Patriarhiei din Bucuresti si la biblioteca Manastirii Antim. Dar consultarea materialelor ce mi-au fost puse la dispozitle nu mi-a adus nimic nou. Am apelat la profesorul Niculae Serbanescu, din serviciul Patriarhiei din Bucuresti, caruia intrebarile mele i-au evocat unele amintiri din tinerete. Da, el mai auzise de valahii trimisi la Manastirea din Sinai. A vrut chiar sa cerceteze aceasta chestiune. Odinioara s-a mai scris ceva desprea ea. O lucrare a lui Marcu Beza, care s-a ocupat intens de studierea urmelor romanesti in Orientul Apropiat si Mijlociu, descoperind elemente valoroase si apreciate, intre altii, de Nicolae Iorga. In revista "Boabe de griu", in numarul din octombrie 1932, a fost publicat articolul "Urme romanesti la Muntele Sinai si la Manastirea St. Sava" Semnalari din carti straine . In articolul citat, el povesteste cum, prin anul 1922 - dupa ce i-a aparut studiul Calatori englezi despre romani, cineva i-a semnalat ca Thomas Herbert amintise, in 1626, de asezari valahe in Asia.

Unde puteau fi aceste asezari? Abia dupa zece ani a gasit raspunsul. Ca iata la Londra in 1931. Jarvis scria : "Printre cei ce ajuta pe calugari in treburile manastirii se afla o ciudata rasa de oameni, zisi Gebalie. Nu fac parte din stocul arabesc, ci sint urmasii robilor valahi, trimisi de Justinian in veacul al saselea, pentru a servi manastirilor". Marcu Beza a scris imediat guvernatorului, pentru a-i solicita amanunte si, mal ales, pentru a-l intreba daca in informatiile sale se bizuie pe vreun act documentar. Raspunsul lut Jarvis a venit prompt: informatlile fusesera luate de la alti calatori. El oferea, totusi, citeva amanunte in plus despre oamenil Gebalie (Djebalieh): "Mai exista aproximativ 400; ei traiesc in afara zidurilor manastirii. Au fost obligati sa treaca la religia mahomedana putin timp dupa Hegira" (622). Beza a cautat si alte surse documentare. Folosindu-se de indicatiile lui Jarvis, a facut descoperiri semnificative. A gasit ca "chestia colonistilor se intretese in chiar faptul intemelerii Manastirii in Sinai la 536". Astfel, Eutichius, patriarhul Alexandriei intre anii 933-940, da intregul istoric al fundatiei Manastirii Sinai, aratind ca Justinian a trimis o suta de "sclavi ai Romei cu sotiile si copiii lor". Formula "sclavi ai Romei", - in araba abld al-rurn - precizeaza Marcu. Beza mai spune: ,,atit traditia. cit si diferiti calatori socotesc a se referi la Valahi".

Un autor englez, John Levis Burckardt, intr-o carte aparuta in 1822, ne ofera amanunte interesante despre viata si obiceiurile celor numiti Gebalie: "Cind Justinian a cladit manastirea, a trimis un grup de sclavi originari de pe tarmurile Marit Negre (...) Ei marturisesc in chip unanim pogorarea lor din robii crestini, de unde (de aceea - n.r.) si-i numesc ceilalti beduini <<Fiii crestinilor>>. Se casatoresc numal intre dansii, alcatuind o comunitate aparte din vreo suta si douazeci de oameni inarmati. Sint o rasa muncitoare si robustia".

Intr-o lucrare din 1841 a lul Edward Robinson, se citeaza explicatia egumenului manastirii privitoare la trecerea ,fiilor crestinilor" la mahomedanism: ,Justinian, zidind manastirea, trimisese o suta de prizonierl valahi. In cursul vremii. cum navalisera arabii si rapisera manastirii multe din posesii, urmasii acestor valahi au devenit musulmani si au adoptat obiceiurile arabe".

Un alt cercetfitor orientaltst, profesorul american E.H. Palmer intrigat si el de ciudatii locultori din Sinai, scria : ,,Acest trib se zice a fi de obirsie europeana, tragindu-se dintr-o colonie de robi valahl, asaezati de Justinian sa pazeasca manastirea. Ei insisi cred sa fi venit dintr-o tara numita "Llah" si trasaturile lor deosebite de ale obisnuitul tip de beduini par a favoriza presupunerea".

Marcu Beza a cunoscut personal un asemenea beduin, care i-a servit drept calauza. Era un om tanar si voinic, infasurat la. cap cu o broboada alba, cu camasa tot alba, cu cingatoare de piele si incaltat in opinci.L-a condus pe cararile muntelut si, la intoarcere, i-a aratat in gradina manastirii coltul unde fusese ingropata, in 1750, cea din urma femeie crestina a tribului. La Manastirea Sf. Ecaterina, arhiepiscopul Porfirios i-a daruit lui Marcu Beza o carte greceasca a lul Pericle Grigoriade, Sfinta Manastire Sinai, tiparita la Ierusalim, in 1875, in care se dau lamuriri si amanunte despre colonistii Gebalie. In discutia cu oaspetele orientalist, arhiepiscopul a stairuit asupra unui detaliu important, dupa parerea sa: djebalie inseamna ,"oameni de la munte"...

Aici se opresc informatlile oferite de Marcu Beza, el nedind alte detalii in plus asupra modului cum s-a inteles cu calauza sa. Nici in familie nu a povestit ulterior lucruri care sa intregeasca cele aratate in articolul din Boabe de griu, dupa cum ne-a spus fratele sau Vasile George Beza. Socotind posibila cunoasterea unor cuvinte romanesti de catre beduinul din Abu Rhodeis si tinind seama de insemnarile ziaristului englez de la Observer, ne aflam, se pare, in fata unor noi informatii cu privire la existenta descendentilor din valahii daruitt de Justinian. De fapt, nu numai ca se confirma iarasi, dupa patru decenii, existenta lor, dar sunt indicii ca tribul Djebalieh s-a raspindit pe un spatiu mai larg, Abu Rhodeis aflindu-se la peste 100 km de manastire. Pe de alta parte, pentru prima data s-ar pune acum si problema supravietuirii, in spatiul desertului Sinai, a unor elemente ale limbii vorbite pe teritoriul Romaniei cu 14 veacuri in urma! Se naste urmatoarea intrebare: n-ar putea oferi, oare, "oamenii de la munte" din desert marturii lingvistice si toponimice in sprijinul legaturii de continuitate dintre populatia daco-romana si poporul -roman ? Poseda cumva Manastirea Sf. Ecaterina in vasta si valoroasa ei biblioteca - una din cele mat vechi din lume - documente lamuritoare privind imprejurarile in care au sosit sclavii valahi?

Ce taine, ce mostenirl nedeslusite poarta oare cu ei, pe potecile intortocheate ale istoriei, beduinii de origine valaha din Sinai?

Nota editorului care a publicat articolul
Ipoteza este, In adevar, interesanta. Sint necesare, insa, unele precizari. In primul rind, Justinian nu putea da ctitoriei sale din Sinai decit niste locultori at imperiului sau: este vorba, deci, de populatie romanizata. In al doilea rand, in. limba araba al-rum fnseamna roman, bizantin, crestin, ortodox, astfel incit abid al-rum a putut avea semnificatii variate, intre care si pe aceea de sclavi crestint, nu numaidecat originari de pe pamantul viitoarelor principate romanesti. Aceasta cu atit mal mult, cu cit nu e dovedit ca tribul Djebalieh a fost adus din nordul Dunarii si nu din sudul el, din Muntii Balcani, de pilda. Cercetari viltoare vor limpezi, poate, aceasta enigma. Foarte interestant articol, in special deoarece adreseaza citeva intrebari pe care mi le-am pus personal. In toamna anului 1997 am vizitat minastirea Sf.Ecaterina din Sinai, dupa care am petrecut o noapte pe virful muntelui Sinai (Moses). In afara de bisericuta si moschee construite pe virful muntelui, se afla acolo o taraba tinuta de un beduin care vinde bauturi racoritoare turistilor. Am stat de vorba cu beduinul respectiv, care facea parte chiar din tribul Jebalia mentionat in articol. Aflind ca sint roman, mi-a povestit ca tribul lor se trage dintr-un grup adus din Romania in urma cu multi ani ca sa serveasca calugarii de la minastirea Sf. Ecaterina. La vremea respectiva m-am cam indoit de adevarul acestor fapte, banuind mai degraba o neintelegere. Tipul nu arata deloc a roman, de fapt nu l-as fi putut deosebi deloc de orice alt beduin din Dahab sau Sharm El-Sheik. Acum imi dau seama ca de fapt omul a spus adevarul, cel putin cel transmis in traditia lor orala.