Dacii si romanizarea

" ... in anul 271 populatia Daciei era, cu un procent de crestere de numai 1,5% pe an (functie de pierderile provocate de razboaiele cu romanii) de circa 2.475.000 locuitori". Numarul colonistilor romani era 80.000, "deci aportul etnogenic al colonistilor a fost de numai 3,2%".

Dar, dupa cum se stie, la abandonarea Daciei de catre romani, armata, administratia si colonistii romani nelegati de autohtoni au parasit Dacia, ramanand doar cei inruditi cu acestia. In aceste conditii nu se mai poate vorbi de etnogeneza poporului romƒn dupa contactul cu romanii. El era format inca din perioada pelasga a etniei trace, fiind continuatorul direct al dacilor, procentul de 3% fiind prea neinsemnat pentru a fi putut sa schimbe, din punct de vedere etnic, somatic etc, caracterele specifice poporului dac.

Legiunile care au avut contacte vremelnice cu Dacia erau formate din soldati de origine -in special - traca si orientala, care vorbeau limba lor materna si se inchinau la zeitatile aduse din patria de origine. Este interesant de remarcat ca romanii nu au reusit sa-si impuna religia lor, element de baza in acele timpuri pentru orice civilizatie. Soldatii erau imbracati in armuri, isi cladeau castrele lor tipice cu specific militar, dar nu practicau vreo meserie civila, in afara agriculturii, isi pastrau armele si modul specific de lupta, nu se dedicau artelor sau literaturii. In asemenea situatii, ce elemente ale civiliatiei romane puteau transmite dacilor? Concret, mai nimic. Dimpotriva. Pentru a putea convietui cu taranii daci din vecinatatea castrelor, tarani de care aveau nevoie pentru a-si asigura existenta, soldatii erau aceia care se vedeau obligati sa invete limba daca, atunci cand nu erau traci. In aceasta situatie, devenind veterani si stabilindu-se in satele din jurul castrelor, ei erau gata dacizati. Caci, pentru a se putea casatori cu o bastinasa, orice soldat - indiferent de natia sa, sarac fiind prin definitie, trebuia mai intai sa o cucereasca, iar pentru aceasta este obligat sa i se adreseze in limba ei, pentru ca respectiva sa inteleaga ce vrea. Intrand apoi in familia sotiei, asa cum se intampla si azi, oaspetele invata limba gazdelor. Dar sa nu omitem si un alt element de maxima importanta. Veteranii erau batrani (circa 45-55 ani). Cine-i mai lua de barbati si ce urmasi mai puteau avea? De aceea, istoria ii pomeneste in general ca burlaci, fara mostenitori.

In Dacia au mai venit si funcionari romani, care aveau sarcina sa organizeze spolierea. Mormintele unora ne demonstreaza ca ei au fost aceia care au adoptat imbracamintea daca (camesa, bracinarii etc). De asemenea, nu s-a gasit nici un dac, din miile de morminte cercetate, care sa fi adoptat simplista toga romana. Explicatia este simpla: nu dacii erau cei care simteau nevoia sa plateasca tribut si deci sa invete limba si anumite obiceiuri romane, ci romanii erau cei ce trebuiau sa le castige bunavointa pentru ca astfel sa se razvrateasca mai putin si mai rar. In plus, clima si conditiile de trai din Dacia obliga pe toti veneticii sa se adapteze la acestea si in felul acesta sa se dacizeze. De aceea, noi suntem continuatorii directi ai tuturor traditiilor dacice, fara preluarea niciunui obicei roman, sirian etc.

Au mai fost si negustori. Este sigur ca, indiferent de apartenenta lor etnic, erau cei mai interesati sa invete limba bastinasilor, pe de o parte in scopul asigurarii posibilitatilor de a-si lauda marfa, iar pe de alta parte pentru a face spionaj comercial chiar in timpul targuielii. La acestea se mai adauga si obiceiul roman de a folosi negustorii la spionaj militar si economic, fiind trimisi totdeauna cu anticipatie in zonele vizate de senat pentru dezlantuirea unor lupte.

Este demn de retinut si faptul ca in anul 204 e.n. contingentul maur a restaurat templul inchinat unui trio de zei mauri neidentificati. Deci, dupa 100 de ani de stationare in Dacia, la Micia langa Deva, servind in armata romana, acesti mauri n-au fost macar ei romanizati, interesati fiind in adularea stapanilor. Aceasta se intampla in plin centrul Daciei romane.

Sunt si autori care sustin aberatii sub forma distrugerii totale a armatei dace, teorie respins de insasi notiunea "daci liberi". In razboaiele cu romanii au existat, in mod evident, morti, raniti, prizonieri si cei care au reusit sa fuga, acestia fiind atat de numerosi incat au constituit un pericol permanent pentru administratia romana care nu i-a putut supune niciodata.

Unii autori sustin ca romanii au avut multiple contacte cu dacii inainte de subjugarea lor si deci romanizarea ar fi inceput inca de la primele contacte. Dar, contactele dintre romani si daci, anterioare cuceririi Daciei, nu constituie un fapt extraordinar sau particular. Romanii au avut contacte economice si politice cu toti vecinii inainte de a-i cuceri, pe unii tinandu-i sub jug 600-700 de ani (ex. bascii din Spania, maltezii, insulele britanice), si totusi nu i-au romanizat, chiar daca au fost putini la numar (basci, evrei, eleni, syrieni, maltezi, fenicieni). Nu e lipsit de interes constatarea ca au fost "romanizate" numai popoarele traco-celtice din Tracia, Dacia, Italia, Spania, Gallia, ,Illiria, Macedonia, Epir, care aveau o cultura similara romanilor, erau popoare inrudite ca etnicitate si vorbeau dialecte ale aceleiasi limbi. Oare dacii liberi (dacii mari, carpii, costobocii, etc ), atunci cand veneau in contact cu dacii neliberi invatau romana ca sa poata pune la cale un nou atac impotriva ocupantilor sau sa rezolve problemele personale?
 

Carpii

Populatie de origine dacica. ×n secolele II-III e.n. au locuit teritoriul de la est de Carpati pƒna la Nistru. Dupa unii cercetatori, denumirea de carpi vine de la Carpates (munte), nume ce deriva fie din radacina sker="a taia", fie din alfabetul Karp‰, Karme (karp-m)= "stƒnca; dupa altii, el ar deriva din radacina indo-europeana Kar="a lauda". Indiferent daca numele carpilor vine de la Carpates (munte), ori de la forma indo-europeana Kar, un lucru este sigur si anume ca populatia carpica a locuit Œn preajma muntilor Carpati. V.Pƒrvan si alti istorici considera Œnsa ca muntii Carpati au luat numele de la carpi. Majoritatea cercetatorilor, romƒni si straini, ai presupus originea dacica a carpilor pornind de la interpretarea unor izvoare literare. Astfel, denumirea de carpodaci, folosita de istoricul antic Zosimos (IV, 34,6), a fost tradusa prin "carpii de origine dacica". Originea dacica a carpilor poate fi, Œnsa, dovedita cu prisosinta pe cale arheologica. Analiza atenta a izvoarelor scrise (antice) si a datelor arheologice sprijinaautohtonia carpilor Œn spatiul est-carpatic romƒnesc si infirma ipotezele conform carora carpii au venit din nord sau din est pe actualul teritoriu al Moldovei. Acei problematici calipizi, amintiti de Œnvatatii antici Herodot (IV,17), Strabon (XII, 3,21) si Pomponius Mela (II,1,7) ca si carpizii Œntƒlniti la Ephoros (frag.158,78) si Pseudo Scymnos (842-844), nu sunt carpi, asa cum considera majoritatea cercetatorilor (W.Tomaschek, E.H.Minns, V.Pƒrvan, etc.) ei pot fi, cel mult, triburi Œnrudite cu carpii. ×n felul acesta nu mai putem sustine ca cele mai vechi izvoare literare Œi fixeaza pe carpi Œn sud-vestul Ucrainei. Urmele carpilor au fost identificate pe teritoriul Moldovei Œn cca. 200 puncte, majoritatea concentrƒndu-se Œn zona subcarpatica si centrala a provinciei, acolo unde au fost Œngropate (tot de carpi) si cele mai multe tezaure monetare (romane). Vestigii ale civilizatiei carpilor s-au descoperit si Œn zona dintre Pr
ut si Nistru. Organizati Œntr-o puternica uniune tribala, carpii, au dominat, din punct de vedere economic, politic si militar , atƒt unele triburi de origine dacica (dacii liberi din Muntenia), cƒt si populatiile "barbare" patrunse Œn zona extracarpatica a Romƒniei, din rƒndul carora amintim pe sarmati. Dupa Œnfrƒngerea costobocilor de catre romani si asdingi (anii 170-172) carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci si cei mai periculosi dusmani ai Imperiului roman la Dunarea de Jos (Iordanes, Getica, XVI,91;CIL,III, 12455, etc.) Ei au atacat Œn repetate rƒnduri imperiul fie singuri, fie Œn alianta cu sarmatii, gotii si alte semintii. Izvoare literare si epigrafice (texte, inscriptii pe unele stele funerare, diplome militare, etc.) consemneaza numeroase conflicte Œn secolele III-IV e.n. (anii:214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318). Ca urmare a victoriilor obtinute asupra carpilor, unora dintre Œmparati li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus si Constantin cel Mare). ×n urma acestor conflicte, o buna parte dintre carpi au fost transferati Œn Imperiul roman, iar altii au continuat sa traiasca pe teritoriul lor de bastina, alaturi de goti . Teza conform careia Œntreaga populatie carpica a fost transferata Œn imperiu: Carporum natio translata omnis in nostrum solum sau Carporum gensuniversa in Romania se tradidit (Aurelis Victor, Caesares, 39, 43; Consularia Constantinopolitan, ad. A. 295-MGH, IX, 230), nu mai poate fi sustinuta. ×ntre carpi si romani au existat si relatii pasnice, fapt dovedit de o serie de materiale arheologice si tezaure monetare romane (peste 75) descoperite Œn teritoriul carp. Unele dintre tezaure provin, probabil, din vƒnzarea unor produse, iar altele din subsidii platite de romani, carpilor. Cultura carpica, datata Œntre anii 107-319, este dacica Œn esenta ei si poate fi considerata ca o forma evoluata a La Tene-ului getodacic, careia i s-au adaugat influentele romane si sarmatice. Este una din cele mai frumoase culturi materiale cunoscute de-a lungul istoriei, fapt ce atesta deopotriva talentul si harnicia oamenilor care au creat-o, cƒt si treapta de civilizatie pe care au atins-o. Carpii sunt mentionati pentru ultima data Œn anul 381 de catre istoricul grec Zosimos (IV, 34,6) , asa cum arata stirile sub numele de carpodaci. La acea data, alaturi de huni si sciri, ei au facut o noua incursiune Œn imperiu si au fost respinsi de Œmparatul Theodosiu I, fiind obligati sa se Œntoarca Œn locurile de unde venisera.Istoricul antic a folosit denumirea de carpodaci pentru a arata ca cei alungati la nord de Dunare au fost carpii din Dacia si nu cei care se aflau Œn imperiu, transplantati aici la sfƒrsitul sec.III si Œnceputul sec.IV. Sensibili si originali, Œntr-o masura mai mare au asimilat treptat numeroase grupuri de populatii migratoare si au contribuit din plin la etnogeneza poporului romƒn. Patrunzƒnd pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia si Scythia Minor, ei au revitalizat elementul dac si l-au facut sa reziste si sa iasa vistorios din confruntarea cu neamurile germanice si cu alti migratori
 

<< Download the latest version of Acrobat Reader